STUDIU: Aproape 30% din populația globului este supraponderală sau obeză

STUDIU: Aproape 30% din populația globului este supraponderală sau obeză
Publicat: 29/05/2014, 17:39
Actualizat: 26/03/2019, 01:18

„Obezitatea este o problemă care afectează pe toată lumea, indiferent de vârstă sau venituri, oriunde în lume”, a declarat Christopher Murray, directorul Institutului de evaluare a sănătății de la Universitatea din Washington, care a analizat datele obținute din 188 de țări.

Între 1980 și 2013, proporția persoanelor cu un indice de masă corporală (IMC) de peste 25 de puncte – limita dincolo de care oamenii sunt considerați supraponderali – a trecut, la nivel mondial, de la 28,8% la 36,9% în cazul bărbaților și de la 29,8% la 38% în cazul femeilor, conform studiului publicat în revista medicală The Lancet, din Marea Britanie.

Indicele de masă corporală este raportul dintre greutatea exprimată în kilograme și pătratul înălțimii. Un indice de peste 30 de puncte este considerat un simptom al obezității, în cazul adulților. Adultul care are un indice situat între 25 și 30 este considerat supraponderal.

În rândul țărilor dezvoltate, Statele Unite, Marea Britanie și Australia ocupă primele locuri în privința numărului de persoane cu vârsta de peste 20 de ani obeze sau supraponderale, cu o proporție de peste 60%.

În ceea ce privește țările în curs de dezvoltare, dacă obezitatea reprezintă o excepție în anumite țări din Africa, precum Burkina Faso și Ciad, alte țări din Orientul Mijlociu, America Latină și Oceania au depășit deja țările occidentale.

Țările reprezentative în acest sens sunt Egipt, Libia, Arabia Saudită, Oman, Bahrein și Kuweit, unde numărul de persoane supraponderale și obeze a crescut considerabil, afectând peste 70% din persoanele cu vârsta de peste 20 de ani.

Această tendință este regăsită în mai multe țări din America Latină (Mexic, Salvador, Costa Rica, Honduras, Chile, Paraguay) și mai ales în micile insule-stat din Oceanul Pacific (Tonga, Kiribati și Samoa), unde nivelul a depășit 80% în rândul populației cu vârsta de peste 20 de ani.

În paralel cu creșterea numărului de persoane supraponderale a scăzut vârsta de la care se manifestă simptomele obezității: între 1980 și 2013, numărul de copii și adolescenți obezi sau supraponderali a crescut cu 50% la nivel mondial.

„Această creștere este extrem de neliniștitoare (…) în măsura în care obezitatea infantilă poate avea consecințe grave asupra sănătății, mai ales cardiovasculare, asupra diabetului și a numeroase forme de cancer”, a subliniat cercetătoarea Marie Ng, care a coordonat studiul.

Potrivit unui studiu publicat în 2012 în revista The Lancet, referitor la „impactul mondial al morbidității”, obezitatea ar fi provocat 3,4 milioane de decese doar în 2010.

Cu 160 de milioane de cazuri, Statele Unite reprezintă țara cu cele mai multe persoane obeze și supraponderale din lume, devansând țări precum China, India, Rusia, Brazilia și Mexic.

În Statele Unite, această problemă afectează peste 70% dintre bărbați și aproape 62% dintre femeile cu vârsta de peste 20 de ani, precum și 30% dintre copii și adolescenți.

Proporția persoanelor obeze în Statele Unite este de 32% dintre bărbații adulți și de 34% dintre femeile adulte, față de numai 4% în China și India.

„În timpul ultimelor trei decenii, nicio țară nu a reușit să reducă rata obezității și ne așteptăm să crească într-un ritm regulat în statele cu veniturile reduse și medii, dacă nu vor fi luate măsuri urgente pentru a eradica această criză de sănătate publică”, a avertizat Christopher Murray.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?